luni, 30 mai 2011

Se apropie Sărbătoarea Copiilor!

La Roman în Parohia "Isus, Bunul Păstor", în ziua de 4 iunie 2011 se vor întâlni copii din majoritatea parohiilor din Dieceza de Iaşi pentru a trăi împreună Sărbătoarea Copiilor. Acest eveniment este organizat de Oficiul pentru Pastoraţia Tinerilor, Copiilor şi Asociaţiilor, în colaborare cu preoţii, persoanele consacrate şi asociaţiile bisericeşti implicate în pastoraţia tinerilor şi copiilor.

Tema întâlnirii din acest an este următoarea: Cresc cu Isus! El este cel mai bun prieten!

Programul Sărbătorii Copiilor 2011 este următorul:

  • 08.00 - Deschiderea centrelor de primire

  • 09.30 - Program de animare

  • 10.00 - Deschiderea Sărbătorii Copiilor, rugăciune, moment catehetic, imnul

  • 10.30 - Repetiţie cântări

  • 11.00 - Sfânta Liturghie

  • 12.30 - Program de animare

  • 13.00 - Festivalul copiilor

  • 14.00 - Concert surpriză

  • 14.45 - Încheierea Sărbătorii Copiilor.

Grupurile de copii, care vor participa la această sărbătoare, trebuie să aibă un număr suficient de responsabili bine pregătiţi; aceştia să se asigure la plecare din propriile parohii că fiecare copil are o şepcuţă/pălărioară, sticluţă cu apă şi pacheţel pentru prânz.

La sosirea la Roman şi pe parcursul întregii zile responsabilii grupurilor sunt rugaţi să respecte indicaţiile organizatorilor şi voluntarilor. Bagajele nu vor fi lăsate la autocare pentru a evita deplasarea spre parcare în timpul prânzului.

Responsabilii grupurilor vor face înscrierea participanţilor la centrul de primire. De aici pot achiziţiona tricoul cu numele propriei parohii pentru reprezentatul care va sta în faţa altarului.

Preoţii care vor concelebra la sfânta Liturghie sunt rugaţi să aducă stolă de culoare albă.

Alte informaţii despre Sărbătoarea Copiilor se pot obţine de la: Pr. Felix Roca, tel. 0741/501481, 0769/288978; email: pr.felixroca@gmail.com.

vineri, 27 mai 2011

Mesajul Preasfinţitului Petru Gherghel pentru Sărbătoarea Copiilor 2011

Gânduri şi urări

de 1 iunie, Ziua Internaţională a Copilului

Copiii – bogăţia şi bucuria familiei


Dragi copii,

Ziua de 1 iunie reprezintă pentru voi un motiv de bucurie, pentru că este ziua voastră.

Dar această zi reprezintă un motiv de bucurie şi pentru părinţii voştri, deoarece ei v-au primit în familia lor ca pe un dar din partea lui Dumnezeu, ca o mare comoară şi bogăţie cerească.

Sărbătoarea Copiilor la nivel diecezan va fi celebrată în ziua de 4 iunie, când copiii din întreaga dieceză se vor întâlni la Roman, în Parohia Isus, Bunul Păstor, pentru a împărtăşi bucuria lor împreună cu ceilalţi colegi din parohii sub deviza „Cresc cu Isus! El este cel mai bun prieten!”. Aici va fi sărbătoare şi bucurie, o bucurie împărtăşită.

La Roman vor fi mulţi preoţi parohi şi vicari, ca şi multe persoane consacrate. Dar de acolo nu vor lipsi părinţii voştri care în persoană sau în spirit se vor alătura la sărbătoarea voastră. Iubirea mamei şi grija tatălui nu vor lipsi, căci numai aşa se poate trăi o zi cu adevărat fericită.

După cum se ştie, anul acesta întreaga dieceză este chemată să privească spre familie ca spre leagănul vieţii, sanctuar al iubirii şi climat de fericire pentru părinţi şi copii.

Toţi preoţii, persoanele consacrate, lucrătorii pastorali sunt chemaţi să mediteze asupra planului lui Dumnezeu, care a încredinţat oamenilor misiunea de a face ca viaţa să continue pe pământ, atunci când a stabilit ca oamenii să formeze familii unde să vină pe pământ noile vlăstare ale vieţii în care să crească şi să se bucure de un climat fericit şi binecuvântat. Prin aceasta copiii devin o speranţă pentru viaţa lumii, a familiei umane şi a bisericii.

Dragi copii,

Să nu uitaţi că bucuria cu care trăiţi ziua voastră este însoţită de iubirea mamei şi de grija tatălui, care vă preţuiesc şi vă consideră ca pe cea mai mare comoară şi bogăţie şi tot aşa vă însoţesc şi vă îngrijesc maeştrii voştri de la şcoală, ca şi părinţii spirituali, preoţii, când vă adunaţi în biserică.

E bine să nu uitaţi că voi sunteţi pentru ei marea lor bucurie şi marea lor speranţă. Ei vă stau mereu alături cu dragostea şi grija lor generoasă, se bucură deosebit de mult când vă văd alături de prietenul vostru cel mai bun, Isus.

Ce fac părinţii şi cum se îngrijesc şi se bucură cu voi?

Iată un exemplu:

Într-o localitate dintr-o zonă muntoasă există un obicei, ca după ce trece iarna, să fie stabilită cât mai repede o zi pentru o adevărată sărbătoare şi un concurs interesant: prima floare (noi îi spunem ghiocel, alţii îi spun floare de colţ).

La acest concurs participă toţi şi copiii, şi tinerii, dar şi adulţii. Cine găseşte prima floare este premiat şi acela se zice că va fi binecuvântat tot anul.

Într-un an, când s-a dat startul acestui concurs, cu toate strădaniile şi căutările insistente, nimeni nu a descoperit nicio floare. Într-un târziu, un copil, cu privirea lui ageră a început să strige: „Iată o văd, iată e acolo”, şi o arăta cu degetul. Era jos între pietre şi nu reuşea să o ajungă pentru a câştiga concursul. A început să plângă. Mulţi încercau să-l ajute să coboare, care mai de care arătându-i diferite corzi ori curele, dar el nu voia să se aventureze pe acele pietre şi plângea mai departe. Până la urmă, la insistenţele celor din jur, printre lacrimi, a spus: „Da, voi coborî, dacă tatăl meu mă va ajuta şi va ţine coarda cu care voi fi legat”. Şi aşa a coborât, s-a aplecat, a cules floarea şi a câştigat premiul.

Vă puteţi închipui bucuria lui şi fericirea părinţilor.

Dacă tatăl meu mă va ţine în braţe…

Dacă mama mea îmi va fi alături…

Dragi copii,

Bucuriile voastre sunt mari şi frumoase, atunci când sunt însoţite şi susţinute de iubirea părinţilor voştri, a celor care vă iubesc.

Bucuriile voastre sunt adevărate, dacă le trăiţi împreună cu cei dragi ai voştri, cu cei care se îngrijesc de voi, vă iubesc, vă însoţesc şi vă ocrotesc.

Ziua voastră este minunată şi frumoasă, dacă îi veţi avea alături pe mama şi pe tata, pe fraţi şi surori, pe cei care vă educă şi vă învaţă, pe educatorii şi preoţii voştri.

Pentru ziua voastră, ce se va celebra pe 4 iunie la Roman, în Parohia Isus, Bunul Păstor, vă aştept cu bucurie împreună cu părintele asistent general Felix Roca, cu ceilalţi preoţi, ca să-l întâlnim cu bucurie pe prietenul vostru, pe Isus Cristos, bucuria inimii voastre care vă va răsplăti cu un premiu mult mai frumos şi mult mai mare, floarea florilor binecuvântarea şi fericirea.

Să nu uitaţi că trebuie să-i aveţi în suflet şi în inimă pe părinţii voştri, pe mama şi pe tata, să-i simţiţi alături, căci ei vă iubesc şi vă ocrotesc cu dragostea lor, ei îl reprezintă pe Isus, prietenul şi bucuria voastră.

La bună revedere şi la multe bucurii de ziua voastră, vă doreşte şi vă aşteaptă

Petru Gherghel, episcopul vostru

vineri, 20 mai 2011

Diferite materiale

Vă oferim câteva materiale care vă pot ajuta să vă pregătiţi bine pentru Sărbătoarea Copiilor.

Puteţi descărca de aici:
- Imnul (fişier .mp3)
- Imnul partitură (fişier .pdf)
- Imnul versuri (fişier .pdf)
- Mesajul PS Petru Gherghel (fişier .doc şi .pdf)
- Hartă rutieră (fişier .jpg)
- Hartă detaliată (fişier .jpg)
- Ecusoane (fişier .pdf)

Dacă aveţi nevoie de alte materiale, nu ezitaţi să ne contactaţi!

Sărbătoarea Copiilor – sărbătoarea prietenilor lui Isus!

Oamenii se adună la un loc din diferite motive: ca să sărbătorească ceva anume, ca să fie mai mulţi şi să fie mai puternici sau ca să întâlnească pe cineva deosebit. Aşa se întâmpla şi în timpul lui Isus! Când el începea să predice se aduna lumea în jurul lui pentru a-i asculta cuvintele, pentru a auzi o învăţătură pe care numai Cristos ştia să o transmită. Ştim că însuşi Cristos a adunat un grup de douăsprezece persoane, apostolii, care îi fie mereu aproape. Apoi a ales un număr mai mare de ucenici. Apostolii şi ucenicii au predicat învăţătura lui Cristos şi multe alte persoane li s-au adăugat. Aşa s-a format Biserica!

Sărbătoarea Copiilor, pe care o avem în fiecare an în prima sâmbătă din luna iunie, este o astfel de întâlnire în jurul lui Isus! Copii din aproape toată dieceza noastră se adună împreună pentru că sunt prieteni ai lui Cristos. Împreună se roagă, cântă, fac jocuri, se cunosc unii cu alţii şi se încurajează să urmeze exemplul lui Isus şi să devină mai buni. Această întâlnire este astfel o mare sărbătoare prin care Biserica doreşte să arate copiilor că îi iubeşte, aşa cum îi iubeşte Isus, iar copiii doresc să arate că iubesc Biserica, pentru că prin ea ajung la Isus. De la o astfel de sărbătoare nu trebuie să lipsească niciun copil!

Anul acesta Sărbătoarea Copiilor va avea loc la Roman, în Parohia „Isus, Bunul Păstor”. Aceasta este o parohie cu mulţi copii silitori, cu tineri foarte entuziaşti şi cu adulţi care se implică în organizarea evenimentelor. Toţi aceştia, împreună cu părintele paroh şi părintele vicar se pregătesc foarte frumos pentru această mare sărbătoare! Data întâlnirii este 4 iunie. Tema acestei sărbători este „Cresc cu Isus! El este cel mai bun prieten!”. Întâlnindu-ne cu mulţi copii din dieceză, dar şi din alte părţi ale ţării, vrem să arătăm că fiecare dintre noi creşte avându-l pe Isus alături. Noi suntem prietenii lui şi nu dorim să uităm de el. Între noi fie vorba, trebuie să spunem că unora dintre cei mari nu prea le pasă de Isus, nu ascultă îndemnurile sale, nu trăiesc după legea sa. Noi vrem să arătăm că Isus este cel mai bun prieten, deci cel mai important şi de aceea vrem să îi fim alături pentru că el ne doreşte binele.

Nu-i aşa că nu vei lipsi de la Sărbătoarea Copiilor? Te aşteptăm!